Guvernul de la București va prezenta un plan pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% pe parcursul a șapte ani, în linie cu programul Comisiei Europene, însă pachetul complet de ajustare a deficitului, conținând măsuri de consolidare fiscală (creșterea veniturilor și eventuale tăieri de cheltuieli) probabil nu va fi prezentat înaintea alegerilor parlamentare și prezidențiale programate pentru final de noiembrie - început de decembrie, potrivit agenției de evaluare financiară Moody's.
Construirea a 3 milioane de locuințe noi în patru ani, introducerea unui stimulent fiscal pentru constructorii de locuințe destinate celor care cumpără pentru prima dată și interzicerea la nivel federal a prețurilor exagerate la produsele alimentare, se numără printre măsurile incluse în liniile generale ale programului economic anunțat de vicepreședinta americană și candidata democrată la alegerile prezidențiale americane din noiembrie, Kamala Harris.
Planul de bani luați suplimentar de la firme în urma inspecțiilor fiscale derulate de inspectorii ANAF nu este un mit. Potrivit documentului obținut și prezentat mai jos de Profit.ro, un inspector are ținte de atins nu doar în ce privește numărul de controale, un indicator care poate fi considerat rezonabil, ci și în privința sumelor pe care trebuie să le pună suplimentar în spinarea firmelor în urma acestor controale. În cazul în care inspectorul nu a stabilit firmelor sume suplimentare suficiente încât să-și facă planul, pică evaluarea pe care i-o fac șefii.
Dublarea de la 10,5% la 21% a impozitului pe profiturile din străinătate ale corporațiilor din SUA, dacă va fi aprobată de Congres și va intra în vigoare, va arunca operațiunile din România ale corporațiilor americane în "gura" Fiscului de la Washington. În prezent, acest lucru nu se întâmplă pentru că impozitul pe profit din România, de 16%, este mai mare decât cel american de 10,5%.